BLOG

Etica, farmacistul, importatorul și prețurile

Categories:

Am mai spus-o și probabil am s-o mai spun de multe ori: Sistemul sanitar este cel mai dezechilibrat sistem din România. Noi suntem țara tuturor posibilităților, noi suntem țara în care apar și dispar mii de medicamente, noi suntem țara în care o farmacie poate vinde un medicament cu 9 lei și altă farmacie, același medicament cu 16 lei…Și de aici a pornit dorința mea de a scrie acest articol. De ce avem asemenea diferențe, de ce unii oameni țipă la farmacist când îi comunică prețul unui medicament, de ce nu-l ascultați și de ce credeți că patronul, farmacistul, este de vină pentru prețul mai mare decât la farmacia X?

În România, prețul medicamentelor fără preț impus (OTC-medicamente ce le poți cumpăra fără rețeță de la medic), cu care farmacia cumpără, este dat de furnizor, de reprezentanța din România a producătorului de medicamente. Nicio farmacie nu practică vreun mega adaos, așa cum tinzi să crezi uneori; 10-30% este marja tuturor. Bun, si atunci de ce avem și prețuri aproape duble de la o farmacie la alta? Pentru că așa cum vă spuneam, diferența o face furnizorul care livrează tuturor. Depozitele, nici ele multe la număr, țin cam aceleași prețuri la prima strigare. Totul se schimbă când farmacistul șef sună reprezentantul de vânzări al producătorului respectiv să afle oferta  pachetul, din luna respectivă (pe același reprezentant de sector, il sună toate farmaciile din zonă). Oferta asta, în mod normal ar trebui să fie una și aceeași pentru toate farmaciile, numai că e făcută și ea pe praguri la care primești rabat natural: câte bucăți vrei? 700, 200 sau 30? Cumperi 700, mai primești 350 gratis; iei 200, mai primești 20; iei 30, mai primești 3. Și de aici prețul cu care cumperi devine altul. Dacă prețul la prima strigare este 13 lei, el poate ajunge 6,5 lei dacă vrei să-ți umpli depozitul cu sute de flacoane. Sute de flacoane, pe care farmacia le vinde poate în 6-8 luni, dar trebuie să le plătească furnizorului în 30 până la 100 de zile (suplimentele alimentare se plătesc la maxim 30 de zile).

Bineînțeles, toate farmaciile ar dori să ia mii de flacoane de nurofen sirop, de exemplu, și să primească sute de alte flacoane gratuit și astfel să reducă prețul foarte mult, dar farmacia nu vinde doar Nurofen, ea trebuie să cumpere mii de medicamente tot timpul, pentru a satisface toate solicitările pacienților, dar nu are cum să ia pachetele minunate propuse de furnizor, pentru fiecare produs. Farmacia și chiar drogheria noastră, ține peste 5000 de produse diferite și a investit o mulțime de bani în stoc, din vânzarea căruia să poată plătii salariile, taxele nenumărate, chiria.

Este imposbil ca pentru fiecare produs, farmacia să cumpere pachetul cel mai mare pe care furnizorul îl oferă, pentru a avea prețul cel mai avantajos. Dacă la noi în zonă este solicitat mai mult Parasinus decât Nurofen, nu voi putea să cumpăr sute de nurofen, ca să vând și eu cu cât vinde Farmacia X. Un alt exemplu, Bixtonim picături. În zona noastră nu este solicitat, nici nu îl recomandăm pentru că produce dependență foarte repede și încurajăm și pe cei care ni-l solicită să-l schimbe cu un alt decongestionant nazal. Oferta furnizorului suna așa: iei 200 și mai primești 200 gratis. Nu iei, asta e, vei cumpăra 50 de flacoane cu prețul de 9.50 lei + TVA și vei vinde cu un preț mult mai mare decât Farmacia X sau Y care a cumpărat 400 cu prețul 4,75 + TVA . Cum și ce să fac eu în cazul ăsta? Să nu iau pentru că nu pot lua oferta și prețul cu care voi cumpăra va fi foarte mare sau să iau câte cred eu că vând în 3-4 luni? Oricum aș face, pacientul va fi supărat și mă va certa pentru că nu am prețul ăla mic ca la Farmacia X, de care el nu știe că Farmacia X are un rulaj mai mare sau că după ce și-a umplut depozitul se pune pe el să-l recomande la fiecare pacient ce îi cere picături de nas.

Și cum spuneam mai sus, în România avem zeci de medicamente generice pentru un produs original. Domnul X vrea Nurofen, doamna Y vrea ibuprofen de la nu știu ce fabrică, doamna Z vrea Paduden. Toate având aceeași substanță activă dar prețuri foarte diferite, prețuri care pleacă de la producător. Cum să ia farmacia sute din fiecare pentru a obține un preț bun de la frunizor și tu  să nu te superi pe ea că Farmacia X are prețul mai mic? Mai anul trecut citeam că în Australia au interzis comercializarea de Nurofen pentru că aceeași substanță activă, în diverse forme farmaceutice promova afecțiuni diferite. Și dacă vrei să afli cât abuz de Algocalmin, Nurofen sau antibiotice, facem în România, te invit să citești acest articol, aici. O altă strategie propusă de furnizori farmaciilor, care pe mine m-a lăsat mască: Îți pot da 5 cutii din medicamentul X, dar trebuie să-mi iei și 3 din medicamentul Y. Unde este etica, despre ce vorbim, cumva despre medicamente?

Poate că Farmacia X și-a luat 50-100 de produse diferite, sute de flacone din fiecare, pentru care a obținut preț foarte bun, dar până la 5000 de articole diferite pe care le rulează, este cale lungă și imposibil de a obține prețul cel mai mic pentru toate. Și când sute de flacoane stau în depozitul farmaciei, presiunea e pe farmaciști și asistenți, să le vândă. Ai ajuns să ceri ceva și să ți se recomande altceva, că e ofertă, că e mai ieftin, că e promoție, că mai primești ceva gratis. Farmaciștii au devenit vânzători, presați de patroni. Farmaciștii, proprietari de farmacii prin 2000, au închis încet, încet odată cu apariția lanțurilor de farmacii. Cu ce s-a ales România din asta, și unde s-au dus banii dați de pacient lanțului, poți citi un articol interesant aici . Ce s-a întâmplat cu farmaciile Belladona după ce au pornit cu prețuri foarte mici și cum au putut să aibă prețurile alea? Au cumpărat pachetele alea mari de la furnizor și ce-au făcut mai departe nu se știe, dar încet, încet multe farmacii Belladona au rămas cu rafturile din ce în ce mai goale și s-au închis rând pe rând.

Laboratoarele în care farmaciștii preparau rețete magistrale au dispărut. Farmacistul rar mai este ascultat de către pacient. Despre spațiul de confidențialitate din farmacii, unde cereai sfatul farmacistului, nici că mai știe cineva despre așa ceva. Oamenii vin la farmacie să cumpere ce au văzut în reclama TV și să se înfurie pe farmacist că vinde scump…Nu farmacistul vinde scump, ci sistemul ăsta care permite un preț de distribuție diferit cu până la 100%. Zeci de reclame la TV, plătite de cine? De farmacie și implicit de pacient! La ultima conferință la care am fost, ni s-a spus că nu mai e spațiu pe TV pentru reclame noi, totul este ocupat în umrătorul an. Reclame ce-ți arată că poți mânca orice, oricât că apoi îți dau eu soluția, medicamentul minunat. Nu știu în ce altă îndustrie prețul pentru același produs, poate diferi atât de mult. Orezul, zahărul de la același producător nu diferă atât de mult de la un magazin la altul, dar în industria farma, poate fi și dublu…S-au putut impune prețuri fixe pentru țigări, dar nu și pentru medicamente. Pleacă medicamentele la export, iar bolnavul român rămâne fără tratament sau umblă zile întregi din farmacie în farmacie sau traversează Bucureștiul, consumă timp și benzină să ajungă la Farmacia X, unde stă și două ore la coadă pentru că acolo sunt prețuri mai mici. Se importă medicamente continuu, dispar medicamente continuu, se schimbă prețurile de la o zi la alta și nu, nu farmacia e de vină!

Am deschis Drogheria Pipera în urmă cu patru ani cu minim de angajați, din familie toți. Eu, administratorul și farmacistul șef, am stat zi de zi în drogherie, să obțin cele mai bune prețuri, să ascult ce dorește pacientul, să-i dau cele mai bune sfaturi, să nu-i vând medicamente ca primă recomandare ci să-i recomand cât mai multe remedii naturale, să-i spun despre efectele secundare ale medicamentelor, să-l sfătuiesc cum să prevină bolile, să-l ajut în tot ceea ce-mi cere, să-i ofer mostre să testeze sau produse gratuite dacă furnizorul ni le-a dat pentru pacienți. După cei cinci ani de facultate am studiat continuu pentru a fi la curent cu tot ce înseamnă sănătate, nu să mă îmbogățesc ci pentru că asta am ales să fiu, farmacist. Suntem felicițați mereu pentru profesionalism și pentru multitudinea de produse din drogherie.

Am făcut și noi mici cadouri copiilor, de 1 iunie, Crăciun sau alte sărbători. Am pus un adaos cât am putut de mic pentru anumite produse pentru copii, de cele mai multe ori avem preț la pampers mai mic decât lanțul de supermarket-uri. Cumpărăm cu plata pe loc pentru a obține un discount suplimentar decât dacă am plăti la termen, tot pentru a avea un preț bun pentru dumneavoastră. Servim ceai organic și apă aromată din când în când, pentru că ne face plăcere. Vă zâmbim și vă mulțumim de fiecare dată și am încercat să vă explicăm orice v-a fost neclar. Unde am putut, am renunțat să mai aducem anumite produse pentru care nu primeam același preț ca și alte farmacii.

Produsele din farmacii care se găsesc și în hypermarket-uri nu vor avea același preț, pentru că furnizorul nu vinde cu același preț și gigantului Carrefour și farmaciei din colț.

Ne simțim foarte prost când sunteți nemulțumiți de ceva și ne străduim ca data următoare să nu se mai întâmple. Ne simțim prost când un american sau un englez vine și cumpără un produs importat din SUA sau UK, dar ne spune că prețul este mult mai mare decât în țara lui. Oare înțelege, mă crede când îi spun că nu e vine drogheriei? Da, și eu îi spun că am văzut Bio-Oil in Primark UK cu 3 lire, dar farmaciile din România îl cumpără de la furnizor cu 30 lei + TVA.  Și încă un aspect, tu dragă om, când ai ales să te muți în Pipera cu siguranță știai că într-o altă zonă de lânga București casele și chiriile sunt mult mai mici. Așa și noi, dacă deschideam drogheria în Prelungirea Ghencea, altă chirie plăteam decât în Pipera, dar tot aici locuiesc și eu și am vrut să fac drogheria pentru această comunitate, pentru oamenii de la care ne dormim zâmbete și mulțumiri și nu gândul că oamenii aici au mai mulți bani și putem să le vindem mai scump.

Și farmaciștii și cumpărătorii ar fi mult mai liniștiți dacă ar exista prețuri apropiate între toate farmaciile, pacientul să nu mai fie nevoie să umble de colo-colo, iar când intră într-o farmacie să ceară sfaturi, eliberea rețetei și nu prețuri. Probabil că toți farmaciștii și proprietarii de farmacii, nemulțumiți, ar trebui să se unească și să facă ceva, pentru a cere schimbare în acest sistem haotic al prețurilor și stocurilor de medicamente, pentru că ei sunt cei care trebuie să dea explicații de fiecare dată când pacientul se supără în farmacia lor.

Fiți buni!

farm. Adriana Ghiță

 

Importanța protecției solare

Categories: Tags:

Cancerul de piele afectează an de an peste 3 milioane de persoane, la nivel mondial, cele mai multe dintre cazuri fiind cauzate de expunerea la razele ultraviolete. De aceea, protecția solară este vitală, de fiecare dată când mergem la plajă.

read more →

Uleiul esenţial de arbore de ceai

Categories: Tags:

Uleiul esențial de arbore de ceai este un adevărat medicament al naturii, care ajută la prevenirea și vindecarea multor boli.

Acest ulei provine din Australia, unde triburile de aborigeni îl foloseau pentru multe tratamente. Uleiul este folosit pentru a vindeca infecțiile pielii, fiind prezent și în preparate destinate tratării mușcăturilor de insecte.

Ulei esential de arbore de ceai (tea tree)

Ulei esential de arbore de ceai (tea tree)

Datorită conținutului unor substanțe numite terpene, uleiul de arbore de ceai are proprietăți antiseptice. Uleiul acesta are puterea de a lupta cu MRSA, o tulpină a stafilococilor, care este rezistentă la multe antibiotice comune. Din acest motiv, uleiul de arbore de ceai este adesea folosit ca un remediu natural pentru a preveni infecția rănilor și a arsurilor.

Tot datorită substanțelor terpene, uleiul de arbore de ceai este, de asemenea, utilizat în mod obișnuit pentru a combate acneea. Un gel care conține 5 % ulei de arbore de ceai, atunci când se aplică pe zonele afectate este foarte eficient, spun cercetările. Ajută, de asemenea, și la tratarea infecțiilor fungice ale unghiilor. Îl aplici, nediluat, pe zona afectată de infecție. Tratamentul este recomandat de două ori pe zi.
Poți să faci și o apă de gură în care să pui câteva picături de ulei din arbore de ceai, căci este eficient contra bacteriilor. Astfel, ajută la o bună sănătate a cavității orale.

Pentru sănătatea scalpului
Un remediu pe bază de ulei de arbore de ceai este eficient și pentru eliminarea mătreții și a mâncărimilor scalpului.

Ulei de arbore de ceai, 15 ml

Ulei de arbore de ceai, 15 ml

Uleiul de arbore de ceai diluat în apă este, de asemenea, un remediu natural foarte eficient, pentru a calma durerile în gât. Se adaugă două-trei picături de ulei de arbore de ceai într-un vas cu apă clocotită, îți acoperi capul cu un prosop și inhalezi vaporii. Inhalația trebuie să dureze circa cinci-zece minute. Nu numai că va calma durerea, dar acest tratament va duce la eliberarea sinusurilor.

Poți adăuga, de asemenea, trei-patru picături de ulei de arbore de ceai în apa caldă pentru a face o soluție pentru gargară, de două ori pe zi, pentru a calma durerea și pentru a elimina bacteriile din gât.
Este eficient și în tratamentul pediculozei. Aplici o soluție pe scalp, obținută dintr-o parte de ulei și 15 părți de apă și masezi bine. Ai grijă să eviți zonă ochilor, pentru a nu provoca iritații și usturime.
Remediile pe bază de ulei de arbore de ceai nu trebuie folosite de persoanele care au alergii la anumiți compuși din acesta. Intern, se administrează cu precauție, nu trebuie luat în doze mari.


Remedii naturale împotriva căderii părului

Categories: Tags:

Dacă ai probleme cu căderea părului, poți să apelezi cu încredere la remediile naturale. Acestea sunt o soluție eficientă, la care poți apela cu încredere. Poți trata nu numai această problemă, dar poți scăpa și de mătreață, tot cu ajutorul soluțiilor din natură. Iată care sunt cele mai eficiente:

read more →

Alergii: simptome, cauze, remedii

Categories: Tags:

Zeci de milioane de persoane sunt afectate de alergii, arată statisticile. 

Simptomele alergiilor apar atunci când sistemul imunitar reacționează la un compus care este inofensiv pentru majoritatea oamenilor, dar acesta declanșează o reacție alergică la cei sensibili. Această substanță poartă numele de alergen și poate fi de natură diferită, de la alimente, până la polen.

read more →

Ce trebuie să știi despre zahărul rafinat și înlocuitorii săi

Categories: Tags:

Lite Sweet - Indulcitor

Zahărul reprezintă un carbohidrat  care se găsește sub formă de zaharoză, fructoză și lactoză, în fructe, legume, alimente procesate, siropuri și sucuri. Are un conținut bogat de calorii (387 kcal la 100 de grame).

Consumul de zahăr trebuie redus la mai puțin de 10% din aportul total de energie. Dacă se reduce consumul la mai puțin de 5% (aproximativ 6 lingurițe), atunci beneficiile aduse sănătății cresc.

Un aport crescut de zahăr  poate duce la un grad mai mare de risc pentru diabet de tip 2, boli de inimă și dezechilibre hormonale.

read more →

Un ten sănătos, un chip frumos!

Categories:

Majoritatea oamenilor folosesc în jur de 10 produse de îngrijire zilnic, cu o medie de 126 de ingrediente diferite, în timp ce copiii sunt expuși la o medie de 61 de ingrediente zilnic. O investigație asupra a peste 1.700 produse de îngrijire pentru copii a identificat că 81% din cele marcate ca fiind „blânde” sau „hipoalergenice” conțin alergeni sau iritanți. read more →

Farmacistul recomandă YOGA

Categories:

Niciun loc și nicio activitate nu m-a adus să trăiesc  prezentul. Sună ciudat, știu. Am ajuns să nu mai gandesc in trecut sau in viitor, iar executiile au devenit din ce in ce mai bune. Sunt uimită de cât de multe poate corpul meu, cu antrenament bine făcut. Niciun alt sport nu m-a făcut mai conștientă de corpul meu, de coloana mea vertebrală, de cât de mobilă sau flexibilă pot fi. Și nicio altă activitate sportivă intensă nu m-a ajutat să și adorm 10-15 minute imediat după efort. (intensă, ai citit bine! yoga este mai grea decăt cei mai mulți își inchipuie)  read more →

Cum să alegi produsul de protecție solară potrivit

Categories:

În așteptarea soarelui și mai ales a vacanțelor la mare, la soare, este important să te protejezi cât mai bine de efectele negative ale razelor ultraviolete. Produsele cosmetice de protectie solară acționează ca un scut împotriva razelor ultraviolete (UV) periculoase ale soarelui în două moduri: unele reflectă razele UV departe de corp, altele le absorb înainte de a ajunge pe pielea ta. read more →

Astenia de primăvară – simptome, cauze și remedii

Categories:

Unul din zece oameni suferă de astenie (oboseală) odată cu venirea primăverii. Această tulburare are loc odată cu venirea zilelor însorite și calde de primăvară, fiind caracterizată, în principal prin oboseală profundă, epuizare, depresie și lipsă de energie pentru a efectua activitățile normale. Astenia de primăvară este cauzată de o scădere a concentrațiilor plasmatice ale unor substanțe numite beta-endorfine, substanțe care reglementează și influențează bunăstarea corpului. Nivelul scăzut de beta-endorfine declanșează sentimentele de tristețe și epuizare. read more →